image

... despre Lipatti

Biografia


Dirijorul Igor Markevitch
Despre Dinu Lipatti și Clara Haskil în cadrul conferinței susținute de acesta în memoria Clarei Haskil la Teatrul din Vevey în 19 aprilie 1961:
Acești doi înțelepți erau doi copii. A-i compara, nu are nimic artificial, căci ambii aveau ceea ce aș numi un caracter mozartian. Ca și unor copii pe care o glumă îi face să râdă printre lacrimi, cerul le-a dat, pentru a-i proteja, tăria de a se ridica deasupra suferințelor lor, amuzându-se neîncetat de dezordinea pe care o organizăm noi pe acest pământ. Aceasta este, fără îndoială, cauza pentru care cântau atât de bine Mozart. Ei posedau, ca și el, capacitatea de a trece de la durere la bucurie, ca și cum acestea ar fi surori. Știau, ca și Mozart, că cele mai înalte bucurii sunt suferințele cărora le-au pătruns sensul.

Dirijorul Sașa Popov
Despre calitățile improvizatorice ale lui Dinu Lipatti:
L-am auzit în copilăria și tinerețea mea și pe marele Busoni improvizând dar crede-mă, că nu era nici pe departe la nivelul acestui genial reprezentant al artei române.

Dirijorul Igor Markevitch
Despre momentul în care Dinu Lipatti i-a botezat fetița, Allegra, în iulie 1950, amintire inclusă în volumul In memoriam Dinu Lipatti
Și-a luat rolul foarte în serios, cu toată atenția de copil cuminte pe care o dădea fiecărui lucru. [...] În ziua botezului s-a pregătit ca pentru un examen, instruindu-se în legătură cu Liturghia acestei ceremonii și îngrijorându-se, jumătate râzând, jumătate speriat de noile sale responsabilități. Pentru că el nu lăsa nimic la voia întâmplării. Totul era important pentru el și avea acest har al copiilor și al poeților care văd lucrurile așa cum ar trebui să fie ele și știu să comunice celorlalți acest aspect nou. Cu el totul devenea curat și, cum el se adresa celei mai bune părți a oamenilor, aceștia erau fericiți să ofere alături de el ce era mai bun în ei.

Hédy Salquin, o fostă elevă a lui Dinu Lipatti
Își amintea în același volum, In memoriam Dinu Lipatti
În vârstă de abia 30 de ani, avea deja filozofia unui înțelept și seninătatea unui sfânt. O lecție primită fie și în istorica sală nr. 9 a Conservatorului din Geneva, fie în apartamentul din Orașul vechi, echivala cu un pelerinaj, din care discipolii ieșeau însuflețiți, ducând cu ei, alături de o mulțime de învățăminte tehnice demonstrate la perfecție de tânărul maestru, un tezaur de cugetări rare, valabile atât pentru artă cât și pentru viață. Dinu Lipatti de altfel, nu separa niciodată acești doi factori: viața sa era consacrată în întregime Artei.

Dirijorul Ernest Ansermet
Despre concertul susținut în 22 februarie 1950 de Dinu Lipatti la Geneva, alături de Orchestra Simfonică Suisse Romande:
...s-a smuls literlamente din patul său de bolnav grav pentru a ne dărui o execuție a Concertului de Schumann care va rămâne de neuitat pentru că nu părea să emane dintr-o ființă în carne și oase. În ziua aceea orchestra și publicul uniți într-o emoție sfâșietoare în jurul acestui poet al pianului au simțit în mesajul său accentele unui rămas bun pentru totdeauna...