Iar despre punctul de pornire în munca interpretului, în aceeași scrisoare adresată unui tânăr pianist din Africa de Sud

Care este această bază de plecare? Ea consistă în câteva legi fundamentale ale muzicii, dintre care cele mai importante sunt, vai! cele mai neglijate de majoritatea interpreților:
1. Solfegiul și, în special, solfegiul ritmic;
2. Accentuarea timpilor slabi (a stărui și sublinia timpul tare este una dintre cele mai mari greșeli în muzică pentru că aceasta nu este decât un salt spre timpii slabi, ei neavând adevărata pondere);
3. Ignorarea din partea unor pianiști a imenselor resurse ce le poate aduce independența la ceeași mână între diferite atacuri și tușeuri, deci între diferite timbre. Obiținând această independență, interpretarea capătă dintr-o dată un neașteptat relief și cântecul pianistului reflectă plasticitatea ș diversitatea unei execuții orchestrale.

Cel care nu are nimic a-și reproșa față de gândirea autorului poate să cânte cu totală libertate, exact ca o persoană foarte bine crescută, care își poate permite în societate orice afirmație, orice atitudine.
Dacă însă, din nenorocire pentru el, executantul ignoră sau deformează legile fundamentale ale unei opere, atunci nu-i va mai fi permis niciun aport personal, nicio libertate, întocmai unei ființe fără educație, care va rămâne mereu vulgară, chiar dacă se abține de la cea mai mică libertate de limbaj sau de atitudine..