image

Metoda

Proiect de curs de interpretare
Mai 1950
Deși demisionase din postul de profesor la Conservatorul din Geneva, din cauza problemelor tot mai grave de sănătate, Dinu Lipatti începe redactarea unui curs de interpretare, cu doar câteva luni înainte de a se stinge din viață. Dorea astfel să-și respecte promisiunea pe care o făcuse Conservatorului , de a susține anual câte un curs extraordinar de aproximativ o lună.

Lipatti, altfel / Profesorul


"Se crede pe nedrept că muzica dintr-o epocă sau alta trebuie să păstreze amprenta, caracteristicile și chiar greșelile în uz ale momentului în care se năștea. Cel ce face așa are conștiința liniștită și se crede la adăpost de orice deformare periculoasă. Dar câte eforturi până să ajungi aici, câte căutări în praful trecutului, câtă scrupulozitate inutilă față de «unicul obiect al preocupărilor noastre», pe care, voind să-l punem prea veridic în lumină, sfârșim prin a-l îneca într-un ireductibil noian de prejudecăți și de date false. Căci să nu uităm, adevărata și marea muzică își depășește timpul; ba mai mult, ea n-a corespuns niciodată cadrului, formelor și regulilor în vigoare în momentul nașterii sale. Bach  cere orga electrică cu nenumăratele ei mijloace pentru piesele sale de orgă, Mozart cere pianul și se depărtează în mod hotărât de clavecin, Beethoven cere imperios pianul nostru modern căruia Chopin avându-l deja, a fost primul care i-a dat culoare, iar Debussy merge mai departe, lăsând să se întrezărească prin Preludiile sale, undele Martenot.

Deci, a voi să restitui muzicii cadrul său de epocă, înseamnă a voi să îmbraci un adult în haine de adolescent.  Acest lucru ar putea să aibă un oarecare farmec dacă ar fi vorba de reconstituire, dar nu poate și nu trebuie să intereseze decât pe amatorii de frunze moarte sau pe colecționarii de pipe vechi.

Aceste reflecții mi-au venit în gând amintindu-mi ce mirare am provocat cândva, când, la un mare festival european, am cântat Concertul în re minor de Mozart cu magnifica și uimitoarea cadență pe care i-a făcut-o Beethoven. Desigur că aceleași teme ieșeau altfel  din pana lui Beethoven decât din cea a lui Mozart. Dar lucrul cel mai important era tocmai această interesantă confruntare a două personalități atât de deosebite. Trebuie însă să vă spun că, afară de câteva minți mai luminate, nimeni n-a înțeles mare lucru din această alianță, ba încă toată lumea m-a acuzat că eu am scris această dezagreabilă și anacronică cadență.

Ce dreptate avea Stravinski când spunea că «muzica este prezentul»! Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inima și mintea noastră cu tot ceea ce noi ce în viață putem să-i aducem ca ofrandă.

Departe de mine gândul de a preconiza anarhia și disprețul legilor fundamentale care călăuzesc – în linii generale – coordonarea oricărei interpretări valabile și pertinente. Însă găsesc că se comite o gravă eroare cu acele căutări de detalii inutile asupra manierei  în care Mozart va fi cântat un anumit tril sau un anumit grupetto. Pentru mine, indicațiile atât de divergente pe care ni le-au lăsat unele tratate excelente, dar acum foarte limitate, mă fac să iau, hotărât, drumul simplificării și al sintezei. Păstrez inflexibile cele patru sau cinci principii de bază pe care le cunoașteți (cel puțin așa bănuiesc), iar pentru rest mă încredințez intuiției, aceasta a doua și la fel de prețioasă înteligență, precum și pătrunderii în adâncime a operei, acre mai devreme sau mai târziu, sfârșește prin a-și mărturisi taina sufletului.

Nu cercetați niciodată o operă cu ochii morților sau ai trecutului, s-ar putea să nu vă alegeți decât cu craniul lui Yorick. Casella spunea pe drept cuvânt că nu trebuie să ne mulțumim să respectăm capodoperele, ci să le iubim.”