image

Recital Walter Gieseking – Alfred Cortot

În Libertatea, București, nr. 4, 20 februarie 1938

Lipatti, altfel / Criticul muzical / Cronici de Lipatti




Ce minunat pianist, ce adânc cunoscător al instrumentului său!

Ne-a fost dat și anul acesta să-l putem auzi într-un recital frumos alcătuit: Suita franceză în sol de Bach, 3 Sonate de Scarlatti, Sonatele op.109 și 111 de Beethoven, Pavana, Sonatina, Alborada del Gracioso, La vallée des cloches și Ondine de Ravel.

Dacă în op. 111 de Beethoven Gieseking a întrebuințat uneori un atac prea brutal, răpindu-ne, astfel, în mare parte, frumusețea Arioso-ului și a variațiunilor sale, în schimb în Ravel a fost de neîntrecut. Grație jocului său extrem de suplu, Gieseking obține efecte nebănuite în "pianissimo” .            

În sonatele de Scarlatti ne-a încântat prin preciziunea și egalitatea pasagiilor rapide, iar în Suita de Bach am admirat cu câtă claritate a redat partea melodică.

Publicul venit în mare număr la Salle Pleyel a aclamat îndelung pe acest mare planist și l-a obligat a executa, în bis, încă șase bucăți.

*
* *

Unul din cei mai mari pianiști actuali, cel mai aprig apărător al romantismului, singurul, poate, în care niciodată virtuozul nu predomină interpretul, Alfred Cortot, ne-a rezervat și anul acesta posibilitatea de a putea înțelege și iubi mai mult bucățile ce trec pe sub degetele sale magistrale.

Din ciclul celor cinci conferințe ținute la „Les Annales", nu voi vorbi decât despre ultima, anunțată sub titlul: Dialoguri dintre piano și orchestră.

Cortot a executat Variațiuni simfonice de Frank, Balada de Fauré și Concertul pentru mâna stângă de Ravel, fiind acompaniat de orchestra Filarmonică din Paris de sub direcția distinsului și cunoscutului dirijor Charles Münch.

Câtă distincțiune în Balada de Fauré și ce admirabil redată de marele muzician. Nu mai vorbesc de Variațiunile simfonice de Frank, în care Cortot de fiecare dată izbutește să facă minunea de a reîmprospăta atât forma cât și esența muzicală a acestei lucrări, oarecum învechite.

Concertul pentru mâna stângă de Ravel a fost scris în același timp cu strălucitul Concert în sol major, dar mult mai puțin cântat decât acesta din urmă. Dedicat pianistului Paul Wittgenstein ce și-a pierdut brațul în război, Concertul pentru mâna stângă este ultima încercare a lui Ravel.

Cortot, deși are un aranjament propriu pentru ambele mâini al acestui concert, l-a executat, totuși, în versiunea originală.

Să nu știe stânga ce face dreapta nu-și are rostul aici: stânga lui Cortot a întrecut dreapta sa. Și nu e ușor lucru!

Charles Münch este incontestabil un foarte fin dirijor și totodată un perfect acompaniator, calitate de preț ce nu oricăruia îi este acordată. A reușit să ridice orchestra Filarmonică din Paris, al cărei șef permanent este, la nivelul artistic ce nu multe din orchestrele de aici au atins. Ce admir mult în acest muzician este lupta ce duce necontenit pentru propășirea muzicii contemporane, având curajul de a impune marelui public lucrări noi, extrem de îndrăznețe. Bine ar fi dacă celelalte Asociațiuni simfonice parisiene i-ar imita exemplul! Dar nu oricui este dat să fie un educator al maselor!