image

Cronici despre Lipatti

Biografia / Scrieri


Despre concertul de la Ateneu, din 12 octombrie 1941, când Lipatti a interpretat Concertul în re minor de Bach-Busoni

Cronică semnată de Emanoil Ciomac în Timpul, București, 15 octombrie 1941:
„Am avut parte de un tălmăcitor care a pătruns în miezul gândirii, care a știut să organizeze cu intelectul planurile și desfășurările progresive și a pus în slujba realizării tehnice un mecanism extrem de înzestrat. De stilul ce se impune pentru Bach, dl. Lipatti este mult mai aproape, după părerea noastră, ca în cel cerut de operele lui Beethoven sau ale celor mai mulți romantici.”


Iar Romeo Alexandrescu reflecta, la rândul său concertul din 12 octombrie 1941

În Universul Literar:
„Concentrare, individualizare sonoră a fiecărui ton, reculegere expresivă, probitate artistică rară, mecanism cu desăvârșire consacrat operei, iar nu succesul pur digital, ne-au zugrăvit mai lămurit parcă decât oricând clasa lui Dinu Lipatti care nu se va abate, suntem siguri, nici de acum înainte din caea strict muzicală și artistică pe care și-a croit-o în lumea românească a pianului.”


În octombrie 1941, Filarmonica bucureșteană face un turneu european, ce a inclus Bratislava, Viena și Sofia, avându-l pe Lipatti ca solist în Concertul nr. 20 în re minor de Mozart.

Dirijorul și violonistul bulgar Sașa Popov observa, cu acel prilej, după o demonstrație a calităților de improvizator ale lui Dinu Lipatti:
„L-am auzit în copilăria și tinerețea mea și pe marele Busoni improvizând, dar credeți-mă că nu era nici pe departe la nivelul acestui genial reprezentant al artei române.”


pic

Dirijorul elvețian Paul Sacher în „Hommage à Dinu Lipatti”, despre Dinu Lipatti și emoțiile scenei

Volum apărut la editura Labor et Fides din Geneva, în 1952:

„Cu multe ore înainte de concert îmbrăca fracul și se plimba agitat, incapabil să-și stăpânească emoția. Deseori glumea că se va lăsa de concerte pentru a face agricultură. Dar aceste agitații dispăreau ca prin farmec în momentul în care se așeza pe scaun pe scaun în fața claviaturii, lăsând loc unei perfecte stăpâniri și concentrări.”


În 10 februarie 1942 – recital la Ateneu cu program Haendel-Scarlatti-Ravel-Liszt-Brahms-Chopin.

Emanoil Ciomac în cronica sa muzicală din Timpul, ediția din 16 februarie 1942:
„Acest nivel e al unui rafinat, al unui virtuoz excepțional, cultivat și sagace – care după părerea noastră, își găsește afinitățile cele mai proprii în muzica secolului al XVIII-lea și în cea modernă franceză.”