image

Cronici despre Lipatti

Biografia / Scrieri


pic

În 16 februarie 1943, Willem Mengelberg dirijează un al doilea concert istoric al Orchestrei Radio la Ateneul Român, în care ca solist al Concertului nr. 1 de Franz Liszt evolua Dinu Lipatti.

Iată cum consemnează evenimentul Miron Șoarec în cartea sa Prietenul meu Dinu Lipatti:
„Succesul a fost enorm. Dinu Lipatti a fost chemat la rampă de vreo 8-9 ori de publicul care-l ovaționa în delir. În tot acest timp, Mengelberg a rămas pe podium lângă pupitrul dirijoral, entuziasmat.”


Recitalul dat de Lipatti la Stockholm, în 13 septembrie 1947, a generat nu puține reacții pozitive în presa suedeză.

Criticul muzical Kurt Attenberg pentru Stockholm Tidningen, în cronica apărută în numărul de a doua zi:
“Singurul lucru pe care nu-l știe, este să cânte fals. Are o precizie și o sonoritate surprinzătoare.”


Despre recitalul oferit de Lipatti în capitala Suediei, pe 13 septembrie 1943

Cronicarul publicației Allehanda, Stockholm, 14 septembrie 1943:
“În Sonata de Chopin, pianistul își ritma interpretarea înre claritatea neobișnuită și sensibilitatea poetică: n-am ascultat niciodată această sonată interpretată într-o manieră atât de nobilă și atât de inteligentă […] Fiecare dintre entuziaștii săi auditori au înțeles că era vorba de unul dintre cei mai perfecți pianiști ai secolului nostru…”


Recitalul susținut de Lipatti în capitala Suediei, pe 13 septembrie 1943

Reflectat de cronicarul muzical al publicației Afton tidningen din Stockholm, în numărul din 14 septembrie 1943:
„Dacă se spune că Lipatti amintește de Rubinstein și din când în când de Horowitz, atunci s-a spus tot ce poate fi mai bun despre el. Nu este o exagerare dar trebuie să remarcăm că această dublă comparație comportă doar laude. Rubinstein și Horowitz sunt două tipuri de pianiști complet diferite.”


pic

Criticul muzical și compozitorul elvețian Frank Martin

Despre experiența de a-l asculta pentru prima oară pe Lipatti, la Geneva:
„Am simțit de îndată, de la primele note, că se întâmplă ceva neobișnuit, că nu mai auzisem niciodată cântându-se astfel la pian.”