Lipatti despre...
“
Cursurile cu Mihail Jora, descrise într-o epistolă adresată lui Miron Șoarec în 24 decembrie 1932
Acum mă ocup de instrumentație, citind tratate care mi-au fost aduse de la Paris și caut să mă familiarizez cât mai mult cu tehnica și tainele fiecărui instrument. M-aș simți fericit să compun anul acesta un concert pentru pian și orchestră. Pentru moment, de mă va ajuta inspirația, voi lucra o suită pentru orchestră mică, ca preparație și deprindere, pentru a ataca mai târziu genul compozițiilor pentru orchestră mare.
“
Dinu Lipatti despre participarea în Concursul Internațional de la Viena, unde s-a clasat pe poziția a doua, într-o altă scrisoare adresată lui Miron Șoarec în 2 iunie 1933:
Era o înghesuială teribilă (20 de candidați pe zi). Eu am cântat Adagio și primele măsuri din Fugă. Apoi mi s-a cerut o bucățică din prima parte a Sonatei de Chopin. Am avut un pian oribil, un Blüthner de pe vremuri, totuși am reușit atât eu, cât și Cuca Fotino“ (Maria Fotino, o altă elevă a Floricăi Musicescu). Am fost ultimul și poate de aceea am cântat cam enervat. Nu am avut voie mai mult de 15 minute. [...]
Dacă ai fi asistat la acest concurs, ai fi râs o săptămână. Auzi dumneata! Să te oprească în mijlocul bucății când ți-e lumea mai dragă, să se certe între ei pe bucățile dumitale și să te sune cu clopoțelul ca la tribunal [...] Mulțumim lui Dumnezeu, noi însă ne-am menținut și ne menținem mereu și tot așa sperăm și de aici înainte.
“
Despre prima întâlnire cu Paul Dukas, relatată în scrisoarea trimisă lui Mihail Jora în 19 noiembrie 1934
La prima lecție i-am cântat suita Șătrarii. A găsit-o foarte bună, în afară de câteva lucruri. Partea întâia mi-a spus că este greoi orchestrată, pentru că am abuzat de tromboane, că e ceva care se repetă mereu, că nu se ține ca formă, etc. A doua (Idila) a găsit-o incomparabil mai bună; a adăugat că stofa e de bună calitate dar nu întotdeauna bine croită.
Partea a treia i-a plăcut cel mai mult și a spus că este cea mai bine orchestrată și în același timp foarte bine construită din punct de vedere al formei. Aceasta a fost prima lecție. Astăzi, la a doua, i-am prezentat sonatina. I-a placut mult, extrem de mult și a găsit că are o concepție matură, precum și o construcție solidă. În special variațiunea a treia (Andantele) a spus că e admirabilă. I-a plăcut, în orice caz, mai mult decât suita. (Aceasta nu m-a împiedicat să o expediez la București, deși cu mai puțin entuziasm, e drept!).
Înainte de a o trimite am mai revizuit oarecare lucruri; asa, spre exemplu, în Idilă am înlocuit în unele locuri fagotul cu pianul iar pasajele executate la coarde le-am întărit cu oarecari lemnuri în note ținute. În privința lucrărilor de anul acesta, m-am gândit cam ce aș putea face și am rămas tot la o sonată pentru pian. I-am sugerat ideea maestrului, care a consimțit cu plăcere.
Părerea Domniei sale este că am terminat școala și că nu are ce să-mi mai arate în privința aceasta. Apoi felicită pe profesorul meu de felul cum m-a inițiat în tainele compoziției. Deci, singurul lucru ce-mi va face va fi o critică extrem de severă asupra lucrărilor ce-i voi prezenta. Și în privința severității, credeți-mă că nu greșește când spune că este extrem!
“
Despre compozitoarea Nadia Boulanger, în scrisoarea adresată lui Mihail Jora în 26 ianuarie 1936
Cu Nadia Boulanger mă văd de două ori pe săptămână la școală și de alte două ori acasă la dumneaei. Îmi fac atât de mare plăcere aceste lecții, încât nu scap niciun cuvânt. Este extraordinară în toate domeniile.
“
Tot despre Nadia Boulanger, într-o altă scrisoare adresată Floricăi Musicescu, din 24 martie 1936
Domnișoara Boulanger este din ce în ce mai admirabilă! A dirijat zilele trecute Orchestra Filarmonică din Paris și a avut în program lucrări extraordinare. În momentele acelea, vă spun drept, m-am revoltat contra tuturor șefilor de orchestră care au posibilitatea să monteze lucruri mari în felul acesta și totuși nu o fac. Se mărginesc la strâmtul repertoriu după Bach până la Debussy. Nimic înainte de Bach și nimic din timpurile noastre.
“
Într-o altă scrisoare adresată Floricăi Musicescu, în 18 decembrie 1935, vorbește despre familia sa:
Fratele meu, un pasionat al cinema-ului este peste drum la Sèvres– Pathé și admiră Stan și Bran. Face colecții de poze de artiști, mînâncă de zor... și vrea să slăbească. Mama e veșnic în mișcare: acum e în casă, acum e la Châtelet pentru bilete de concert, este pretutindeni în același timp. Eu, mai puțin dibaci în asemeni tururi de forță, stau la masă și vă scriu. Apoi voi cânta la pian...
“
Întâlnirea cu George Enescu de la Paris, relatată într-o scrisoare adresată Floricăi Musicescu în 19 octombrie 1935
Zilele trecute am scris câteva rânduri maestrului Enescu rugându-l dacă poate să mă primească spre a-i cânta Sonata de Beethoven și domnia sa a fost atât de drăguț și m-a primit ieri. M-a poftit la pian și am început a-i cânta [...] Domnia-sa dirija și-mi indica din când în când oarecari lucruri iar eu, hipnotizat de interpretarea splendidă a maestrului, aveam impresia că executam o altă sonată pentru prima oară [...] Câtă expresie, câtă generozitate, în fiecare pasaj [...]
Ziua de ieri a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase lecții. Și maestrul a fost atât de bun! Mi-a spus că pot veni la domnia-sa de câte ori vreau spre a-mi da sfaturi, fie în interpretare, fie în compoziție. [...] Voi profta de bunătatea maestrului, spre a-i cânta Mi bemolul. Ce va scoate din acela, Doamne!
“
Premiera operei Oedipe de George Enescu de la Paris relatată în scrisoarea trimisă Floricăi Musicescu în 24 martie 1936
Oedip! Mare monument în istoria muzicii! Să ne trăiască maestrul nostru cel puțin o sută de ani și să ne bucurăm de multe ori așa cum ne-am bucurat în seara premierei de Oedip.
“
Despre dirijat, în cadrul unui interviu: „De vorbă cu Dinu Lipatti” de Adriana Nicoară, în Universul Literar, București,1941.
Dirijatul a fost una din marile dorinți pe care n-am reușit s-o realizez, deoarece mi-am dedicat tot timpului pianului și compoziției și așa destul de greu de echilibrat împreună.
“
Într-o scrisoare adresată lui Mihail Jora în 4 noiembrie 1943
La Lucerna am avut bucuria și norocul să-l întâlnesc pe Edwin Fischer a cărui personalitate atât de covârșitoare și interesantă m-a cucerit pe deplin. Mi-a cântat, i-am cântat și am descoperit că faptul de a fi petrecut câteva clipe alături de acest entuziast al muzicii a fost pentru mine o adevărată binefacere. La despărțire mi-a promis că pot veni la el de câte ori vreau, stându-mi astfel la dispoziție pentru orice consultație muzicală.