image

... despre Lipatti

Biografia


Yvonne Lefébure, profesoara sa de pian de la Conservatorul de Muzică din Paris
Într-o scrisoare către Dragoș Tănăsescu din 17 noiembrie 1957:
Lipatti are o tehnică excepțională la vârsta sa de 17 ani, o minte organizată și un simț muzical rar întâlnit. Este cel mai sârguincios, cel mai atent și cel mai modest dintre elevi.

Compozitorul și profesorul Paul Dukas
Cu care Lipatti a studiat compoziția la Conservatorul de Muzică din Paris, citat de Anna Lipatti în volumul La douleur de ma vie:
Strălucit dotat, nu are nevoie decât să producă pentru a acumula prin experiențele sale personale, stăpânirea completa a talentului său.

Tânărul român Dinu Lipatti este cel mai bun elev al meu și, în același timp, un remarcabil virtuoz al pianului. Cred că va fi un al doilea Enescu.”

Compozitoarea Nadia Boulanger
Despre lecțiile cu Lipatti, în volumul Hommage à Dinu Lipatti:
Când Dinu a sosit la Paris, el era deja un pianist desăvârșit format de acea admirabilă domnișoară Florica Musicescu, pentru care avea un cult, și un adevărat compozitor înarmat de Mihail Jora cu solide cunoștințe. Conștiința lui era însă în așa fel, că departe de a se mulțumi cu ceea ce învățase deja, nu era preocupat decât de ceea ce credea că nu știe încă. Îi cunoșteai sufletul întreg după înfățișare. Fața lui palidă și senină, privirea lui catifelată, așa de vie, blândă și serioasă, frumoasele lui mâini albe, toate acestea arătau delicatețea și forța sufletului său. Din ființa lui se degaja o extraordinară puritate, căci el păstrase intacte voioșia și seriozitatea copilăriei.

Respectul pe care îl avea pentru oameni și lucruri îl avea și pentru munca sa. Auzea și asculta așa cum o pot face numai ființele atent concentrate, încât nu cred că a cântat sau a scris vreo notă în mod mecanic. Era atât de dificil pentru el însuși și răbdător. Decât să lase un pasaj imperfect sau un exercițiu de scriitură nesatisfăcător, mai bine îl relua de sute de ori, fără a-și imagina măcar că acest efort ar putea să-l obosească. Știa ce risc îți iei atunci când te apropii de capodopere și îi era întotdeauna teamă că nu este destul de bine pregătit pentru a le putea servi, că nu le-a ascultat suficient de profund pentru a le auzi toată semnificația și că nu este demn de a le transmite așa cum meritau. Și ce pasiune avea pentru pianul său. Când îl sfătuiam să-și rezerve mai mult timp ca să compună râdea. Știu bine acest lucru dar nu mă pot smulge de la pian. Dacă ați ști cât de mult îl iubesc. Urechea lui era sensibilă la cele mai delicate nuanțe ale sonorității, la cele mai subtile inflexiuni ale ritmului. Ca să le obțină, cu câtă precizie își orânduia digitația, atacurile ritmului, doar soția sa Madeleine Lipatti ar putea și ar trebui să ne-o spună.

Partea meșteșugărească a meseriei sale, cum îi plăcea să spună, îl preocupa neîncetat. În compozițiile sale, a căror importanță nu a fost evaluată încă exact, se întâlnesc aceleași semne adânci de personalitate și aceeași perfecțiune de realizare. Ele mărturisesc un adevărat dar creator și sunt demne să figureze alături de discurile care prelungesc strălucirea interpretului.
avatar

Pianistul Alfred Cortot
Într-o scrisoare adresată cunoscutului său impresar, Charles Kiesgen, cu prilejul recitalului lui Dinu Lipatti de la Montreux:
Dragă prieten, dă-mi voie să recomand atenției dumitale neobosite un tânăr pianist excepțional de merituos, un al doilea Horowitz, al cărui talent remarcabil l-am putut constata la Concursul Internațional de pianiști de la Viena, unde a obținut al doilea mare premiu, deși îl merita de departe pe primul. Este de datoria mea să-ți semnalez un mare As de mâine și pot să te asigur că e în interesul dumitale, deoarece e vorba de o adevărată revelație la orizontul pianiștilor. Numele său este Dinu Lipatti.

Pianista Clara Haskil
Despre Dinu Lipatti, în memoriile sale:
Într-una din vinerile muzicale, un tânăr atât de timid și el, mă întâmpină cu cuvintele: V-am cunoscut la București. Era Dinu Lipatti. Ce sinceră naturaleță, ce bunătate și generozitate aveam să descopăr la acest om superior! Din acest moment providențial ne-am întâlnit aproape zilnic. În ceea ce privește artistul, cuvintele nu pot traduce imensa emoție, respectul profund pe care-l încercai în fața acestui muzician. El îți dadea impresia că se simte vinovat de a avea geniu.