... despre Lipatti
“
Henri Gagnebin, Directorul Conservatorului de Muzică din Geneva
În perioada în care Dinu Lipatti a susținut cursuri în cadrul instituției elvețiene de învățământ:Între anii 1935 și 1950, Dinu Lipatti a fost o apariție luminoasă în lumea muzicii. Interpret admirabil, compozitor de înaltă perspectivă, om de o puritate angelică, el părea destinat să domine arta epocii noastre. Viața sa terestră a fost scurtă. Răpit la vârsta de 33 de ani, ar fi putut să treacă precum un meteor pe cer, fără a lăsa nicio urmă. Miracolul este că după 20 de ani el rămâne viu, prin operele și prin discurile sale, ca și prin amintirea sa evocată de mama și soția sa.
“
Violonistul Yehudi Menuhin, Londra 1987
În prefața volumului ”Lipatti” de Grigore Bărgăuanu și Dragoș Tănăsescu, ediția engleză, editura Kahn & Averill, London Pro / Am Music Resources Inc., White Plaines, NY, USA, 1988:Dacă într-adevăr muzica sporește trăinicia legăturilor interumane, este la fel de adevărat că Dinu Lipatti mi-a fost un frate – George Enescu fiindu-ne amândurora un naș întru spirit și muzică.
“
Pianista Madeleine Lipatti, soția artistului
Despre primul recital public al lui Dinu Lipatti din mai 1922, de la Ateneul Român. Pianista, pe atunci în vârstă de 5 ani se afla ca spectator în sală:Un băiețel de cinci ani îmbrăcat în catifea neagră era așezat în fața unui pian. Lângă el, tatăl aplecat spre copil, părea a-l încuraja să cânte. Au urmat atunci o serie de piese pentru pian inventate de el care i-au încântat pe cei care-l ascultau. Și drept onorariu, i s-a dat un mic fox-terrier. A plecat strângându-l la piept.
“
Compozitorul Mihail Jora
Despre primul moment în care l-a cunoscut pe Dinu Lipatti:Într-o zi mohorâtă de toamnă, un copil mic, plăpând, îmi era adus de părintele său care îmi cerea să-i servesc odraslei drept dascăl muzical. Când l-am întrebat ce știe, mi-a răspuns – Nimic. Nu cunoaște nici numele notelor, însă cântă la pian după ureche și compune. Mai văzusem eu de-alde ăștia în camera mea, așa că nu-mi făceam iluzii. Plictisit, i-am cerut copilului să se așeze la pian. De data aceasta însă, păcălitul eram eu. Micul Lipatti, cum i s-a spus ani de-a rândul, poseda o intuiție și un dar muzical cu totul neobișnuite.
“
Pianista Cella Delavrancea
Despre momentul în care l-a ascultat pentru prima dată pe Dinu Lipatti, moment evocat în volumul Dintr-un secol de viață:Mi-aduc aminte de mirarea încântată care m-a cuprins ascultându-l la Ateneu pe Dinu Lipatti, adolescent de 15 ani, interpretând Concertul de Liszt în Mi bemol major. Îi descoperisem adevărata lui valoare. Din strălucirea de carnaval, așa cum se obișnuiește să fie cântat, el țesuse entuziasmul unui suflet cu viziunea Naturii în plină înflorire și bucata căpătase o deosebită măreție.
De pe atunci se afirma natura talentului său. Concentrat și cântărind importanța modulațiilor, avea simțul tempo-ului, șlefuia cu minuțiozitate fațetele unei fraze muzicale până când îi desăvârșea graiul. Destinul, grăbit uneori să aprindă o flacără de geniu, a luminat o inteligență prematură și tânărul muzician a atins maturitatea la vârsta când tinerețea exuberantă caută succese și bucurii superficiale.