Studii
Colecția Dubois-Ferrière–Lipatti: contribuții la biografia și recepția postumă
Studiul valorifică un amplu corpus de documente intrate recent în arhiva Bibliotecii Universitare și Publice din Geneva (corespondență, documente, fotografii etc.), provenite din colecția familiei Dubois-Ferrière. Aceste surse permit nu doar reconstituirea legăturii profunde dintre pacient și medic, ci și contextualizarea biografică și umană a ultimilor ani din viața pianistului. În centrul cercetării se află corespondența dintre Dinu și Madeleine Lipatti, de o intensitate emoțională și spirituală excepțională, între pianist și alți mari muzicieni ai epocii —Edwin Fischer, Wilhelm Backhaus, Yehudi Menuhin, Frank Martin —, documente ce atestă rețeaua sa internațională de prietenii, sprijinul moral și empatia profundă de care s-a bucurat în anii de suferință. Analiza urmărește și fondarea Premiului „Dinu Lipatti” la Conservatorul din București, în 1969, inițiativă a soției sale, Madeleine, pentru perpetuarea memoriei artistului în România. În plan medical, cercetarea evidențiază contribuția doctorului Dubois-Ferrière la tratamentul cu cortizon — un gest de pionierat care i-a oferit pianistului răgazul de a realiza înregistrările sale testamentare din 1950. Totodată, textul oferă detalii esențiale despre geneza Fundației Dr. Henri Dubois-Ferrière – Dinu Lipatti, instituție care continuă până astăzi să unească simbolic medicina și muzica, într-o serie de proiecte de binefacere în beneficiul științei și, implicit, al umanității.
Metoda de lucru a lui Dinu Lipatti
S-a vorbit și s-a scris mult până în prezent despre concepția de interpretare a lui Dinu Lipatti, subliniindu-se actualitatea artei sale. Cunoaștem însă mult mai puține detalii despre metoda propriu-zisă de lucru a pianistului
Dinu Lipatti în arhivele Securității
Am petrecut o lungă vară și o lungă toamnă în arhivele CNSAS, pornind de la o temă de cercetare destul de vastă și am ajuns să am în mâini o scrisoare originală a lui Dinu Lipatti, bătută la mașină, semnată de mâna lui. O scrisoare care se păstrează de când a fost scrisă, din 25 iulie 1949, în arhiva Securității și acum, mai nou, în arhiva CNSAS.
În căutarea înregistrărilor pierdute ale lui Dinu Lipatti
Eram adolescent când, în anii 1980, l-am descoperit pe Lipatti și, ca mulți alții, mi-aș fi dorit ca înregistrările disponibile să fie mai numeroase decât cele câteva ore editate de EMI și Electrecord; iar când am auzit incredibila interpretare dată de Lipatti „Alboradei del gracioso” a lui Ravel mi-am dat seama că existau unele dimensiuni ale artei sale pe care nu le-ai fi putut bănui ascultând doar acel repertoriu limitat pe care-l ofereau înregistrările de studio: Dinu Lipatti nu fusese întotdeauna un pianist bolnav, el era și un virtuoz de mare forță și de o ultra-rafinată muzicalitate.
Dinu Lipatti – Contribuții la patrimoniul muzicii pentru pian solo
Transcendentală ca grad de dificultate, scriitura pianistică lipattiană preia cuceririle romantic-moderne cele mai înaintate, chiar dacă polifonizarea discursului, cu prezența mai multor ritmuri și timbruri distincte la aceeași mână, nu va constitui un argument în favoarea comodității execuției.