Studii
Metoda de lucru a lui Dinu Lipatti
S-a vorbit și s-a scris mult până în prezent despre concepția de interpretare a lui Dinu Lipatti, subliniindu-se actualitatea artei sale. Cunoaștem însă mult mai puține detalii despre metoda propriu-zisă de lucru a pianistului
Dinu Lipatti în arhivele Securității
Am petrecut o lungă vară și o lungă toamnă în arhivele CNSAS, pornind de la o temă de cercetare destul de vastă și am ajuns să am în mâini o scrisoare originală a lui Dinu Lipatti, bătută la mașină, semnată de mâna lui. O scrisoare care se păstrează de când a fost scrisă, din 25 iulie 1949, în arhiva Securității și acum, mai nou, în arhiva CNSAS.
În căutarea înregistrărilor pierdute ale lui Dinu Lipatti
Eram adolescent când, în anii 1980, l-am descoperit pe Lipatti și, ca mulți alții, mi-aș fi dorit ca înregistrările disponibile să fie mai numeroase decât cele câteva ore editate de EMI și Electrecord; iar când am auzit incredibila interpretare dată de Lipatti „Alboradei del gracioso” a lui Ravel mi-am dat seama că existau unele dimensiuni ale artei sale pe care nu le-ai fi putut bănui ascultând doar acel repertoriu limitat pe care-l ofereau înregistrările de studio: Dinu Lipatti nu fusese întotdeauna un pianist bolnav, el era și un virtuoz de mare forță și de o ultra-rafinată muzicalitate.
Dinu Lipatti – Contribuții la patrimoniul muzicii pentru pian solo
Transcendentală ca grad de dificultate, scriitura pianistică lipattiană preia cuceririle romantic-moderne cele mai înaintate, chiar dacă polifonizarea discursului, cu prezența mai multor ritmuri și timbruri distincte la aceeași mână, nu va constitui un argument în favoarea comodității execuției.
Dinu Lipatti și Clara Haskil – o prietenie legendară
Despre prietenia de o factură cu totul specială dintre cei doi artiști, clădită pe o admirație reciprocă fără limite sau rezerve, s-a vorbit mai puțin. Cercetând documentele existente – scrisori publicate, biografii, înregistrări – se poate ajunge la concluzia că această relație de prietenie pune în lumină o multitudine de trăsături de caracter și sufletești ale celor doi mari muzicieni, foarte relevante pentru înțelegerea personalității lor artistice. Iar faptul că au colaborat – cântând împreună – și că și-au cunoscut, reciproc, concepțiile muzicale și realizările artistice, este de cel mai viu interes pentru cei care studiază evoluția artei interpretative muzicale – în general – și pe cea a pianisticii – în special.