În 16 februarie 1943, Willem Mengelberg dirijează un al doilea concert istoric al Orchestrei Radio la Ateneul Român, în care ca solist al Concertului nr. 1 de Franz Liszt evolua Dinu Lipatti.
Iată cum consemnează evenimentul Miron Șoarec în cartea sa Prietenul meu Dinu Lipatti:
„Succesul a fost enorm. Dinu Lipatti a fost chemat la rampă de vreo 8-9 ori de publicul care-l ovaționa în delir. În tot acest timp, Mengelberg a rămas pe podium lângă pupitrul dirijoral, entuziasmat.”
„Succesul a fost enorm. Dinu Lipatti a fost chemat la rampă de vreo 8-9 ori de publicul care-l ovaționa în delir. În tot acest timp, Mengelberg a rămas pe podium lângă pupitrul dirijoral, entuziasmat. Văzând că Dinu se limita la a mulțumi publicului, după ultima chemare maestrul l-a luat de mână și l-a așezat la pian. După suplimentul acordat, cel mai încântat spectator era bătrânul dirijor care nu mai contenea să aplaude.
Când sala a început să se mai liniștească, Willem Mengelberg l-a îmbrățișat cu căldură pe Dinu Lipatti, în aplauzele publicului.” Sigur, ca observație, nu ar fi stricat să știm ce bis a oferit, atunci, Dinu Lipatti.