image

Lipatti 100% - integrala pieselor pentru instrumente de suflat de Dinu Lipatti

La sfârșitul anului 2020 au apărut CD-ul și partiturile lucrărilor pentru instrumente de suflat de Dinu Lipatti.

Noutăți




pic

Lipatti 100% 

 Foarte mulți melomani îl cunosc pe Dinu Lipatti ca pe unul dintre cei mai importanți pianiști ai primei jumătăți a secolului XX, dar puțini știu de faptul că a fost și un compozitor excepțional, care nu a reușit să-și împlinească cariera pe deplin din cauză că viața lui a fost curmată tragic la o vârstă timpurie. Pe lângă piesele scrise pentru propriul instrument – pian – Lipatti a fost foarte pasionat de instrumentele de suflat, de culorile lor timbrale  - valorificate uneori, în plan ideatic, inclusiv în interpretarea pianistică proprie. Din această pasiune au rezultat trei compoziții și o serie de transcripții după sonate de Domenico Scarlatti, lucrări ce au o mare valoare și își merită pe deplin dreptul de a fi incluse în repertoriul internațional al instrumentiștilor suflători.  Printre acestea se numără și ultima lucrare finalizată de Lipatti înainte de a se stinge din viață (scrisă într-un timp record, de doar trei săptămâni), considerată a fi și cea mai importantă,  Aubade pentru cvartet de suflători (flaut, oboi, clarinet și fagot). Piesa a fost concepută ca un cadou pentru ziua de naștere a prietenului său foarte apropiat, dirijorul elvețian Paul Sacher, un mare admirator și susținător al muzicii noi de la acea vreme.

Proiectul Lipatti100% și-a propus să descopere și să aducă la la cunoștința publicului și a muzicienilor integrala lucrărilor pentru suflători ale lui Dinu Lipatti. Proiectul s-a desfășurat pe mai multe etape și a inclus mai multe activități:

·       Documentarea și descoperirea a cât mai multor manuscrise ale lucrărilor pentru suflători de Dinu Lipatti. În acest sens am avut sprijinul și expertiza unor muzicologi ce au studiat îndeaproape creația lui Lipatti : Grigore Bărgăuanu, Monica Isăcescu, precum și al redactorului șef al Editurii Grafoart, Matei Bănică, Președintelui Asociației Ars Ventus, Valentin Ghita -, cărora li s-a adăugat, cu aceeași amabilitate, personalul bibliotecii Universității Naționale de Muzică din București, cu toții punând la dispoziția proiectului manuscrise rare.

·       Editarea și publicarea în premieră mondială a integralei lucrărilor pentru suflători de Dinu Lipatti la Editura Grafoart. Această colecție se compune din două volume : compoziții și transcripții, ambele având incluse seturi de știme pentru fiecare instrument.

 În primul volum veți regăsi compozițiile lui Dinu Lipatti pentru suflători : Introducere și Allegro pentru flaut solo, Allegro pentru clarinet și fagot, Aubade pentru flaut, oboi, clarinet și fagot, iar în plus am inclus  cele câteva pagini scrise de Lipatti ce fac parte din Cvintetul pentru suflătoriînceput în anul 1938, rămas neterminat. În cel de-al doilea volum sunt publicate transcripțiile sonatelor de Domenico Scarlatti, din care trei sonate sunt pentru Trio de ancii (oboi, clarinet și fagot), iar șase sonate pentru Cvintet de suflători. Aceste sonate sunt organizate astfel încât să alcătuiască două suite, ce alternează părți rapide cu părți lente, într-un parcurs ce oglindește genul suitei din epoca barocă.

Partiturile vor fi publicate și online, în secțiunea special dedicată partiturilor pentru suflători a website-ului asociației Ars Ventus și vor putea fi descărcate gratuit, în scopul cercetării, de pe pagina web a asociației.

·       Imprimarea în condiții de studio a integralei pentru suflători de Dinu Lipatti de către membrii ansamblului V Coloris din Danemarca. Înregistrările au avut loc în august 2020 în faimoasa sală de concerte a Academiei Regale de Muzică din Copenhaga (fosta sală a Orchestrei Radio Daneze), iar albumul muzical rezultat va fi uploadat atât pe platformele audio virtuale (Spotify, Apple Music etc.), cât și pe un CD cu scop promoțional. De asemenea vom posta pe website-ul ansamblului V Coloris aceste înregistrări pentru a fi putea ascultate gratuit de orice doritor.

·       Promovarea proiectului Lipatti 100%  în cadrul a două concerte intitulate ”Originals and transcriptions” ce au loc în toamna anului 2020 în orașele Roskilde și Odense din Danemarca. În aceste concerte vor fi incluse lucrări de Dinu Lipatti ce sunt alăturate altor compoziții importante ale sec. XX. De asemenea un concert pentru lansarea CD-ului va avea loc în perioada următoare în Danemarca.

·       Realizarea și prezentarea online a mai multor materiale video despre lucrări, precum și detalii referitoare la aceste compoziții, rezultate în urma cercetării pe care am efectuat-o. Printre aceste materiale se numără un interviu complet cu Grigore Bărgăuanu, biograful lui Dinu Lipatti , un documentar scurt metraj în care vor fi prezentate informații despre lucrările lui Dinu Lipatti, precum și înregistrarea live din concert a lucrării Aubadeinterpretată de membrii Cvintetului V Coloris.

·       Partiturile și Cd-urile vor fi distribuite instituțiilor de cultură din țară și din Danemarca : Universitatea Națională de Muzică din București, Academia Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Universitatea de arte George Enescu din Iași, Colegiile de muzică din București, Cluj-Napoca și Iași, Academia Regală de Muzică din Copenhaga, Colegiul de Muzică din Copenhaga, precum și ansamblurilor de muzică de camera din Danemarca : Esbjerg Enssemble, MidVest Enssemble, Randers Chamber Enssemble etc.

Lipatti 100% este un proiect al asociației Ars Ventus, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și are ca parteneri: Universitatea de Muzică din București, Academia Regală de Muzică din Copenhaga, Societatea de Muzică de Cameră din Roskilde, Societatea de Muzică de Cameră din Odense, Liga Genoveză contra Cancerului din Geneva, Editura muzicală Grafoart.

 Cvintetul de suflători V Coloris este un ansamblu cu activitate internațională, având însă puternice conexiuni cu spațiul muzical din Danemarca și România. Cuvântul „coloris” se traduce prin „combinație de culori”, iar V provine de la cifra romană 5, care indică numărul membrilor din grup. Numele exprimă felul în care cvintetul tratează repertoriul abordat – interpretarea cât mai implicată și variată, dar în același timp în concordanță cu rigorile impuse de curentele stilistice. Originile fiecărui membru din cvintet (România, Danemarca, Insulele Feroe, Lituania), precum și mediul cultural în care fiecare instrumentist s-a dezvoltat favorizează interpretarea muzicii dintr-un unghi personal ce este foarte apreciat de publicul meloman, dar și de personalități muzicale consacrate. Instrumentiștii cvintetului sunt pasionați în a descoperi și a interpreta piese mai puțin cunoscute, unele în primă audiție, îmbogățind astfel repertoriul tradițional dedicat acestui tip de ansamblu. În viața de zi cu zi, cei cinci membri ai cvintetului sunt angajați în orchestre importante și/sau studiază cu profesori de renume la unele din cele mai prestigioase universități din Europa, dintre care amintim: Conservatorul Superior din Paris, Academia Regală din Danemarca, precum și ansambluri  ca Opera Regală din Danemarca, Filarmonica din Copenhaga, Orchestra Simfonică din Malmø, Orchestra Filarmonicii din Liban. V Coloris își construiește un nume puternic prin participarea la festivaluri și concursuri internaționale. În iunie 2019 ansamblul a fost apreciat cu Premiul al II-lea la „Bucharest International Music Competition”, iar în octombrie 2019 a câștigat recunoaștere internațională obținând Premiul al III-lea la una dintre cele mai importante competiții de muzică de cameră : ”Carl Nielsen International Chamber Music Competition”. Cvintetul V Coloris are ca planuri de viitor înregistrarea unei compoziții dedicate cvintetului de compozitorul american Tom Brennan, precum și o colaborare cu renumitul compozitor danez Hans Abrahamsen, ale cărui compoziții vor fi incluse în programele de concert din toamna anului 2020. Integrala lucrărilor pentru suflători de Dinu Lipatti, înregistrată în proiectul Lipatti 100%, reprezintă albumul de debut al Cvintetului și va fi lansat în noiembrie 2020.

Mai multe despre ansamblul V Coloris precum și despre proiectul Lipatti100% găsiți pe website-ul nostru www.vcoloris.com, precum și pe paginile de Facebook și Instagram Lipatti100%.