
Nou CD apărut la Editura Casa Radio cu compoziții de Dinu Lipatti

"Arta pianistică a lui Dinu Lipatti, deși l-a consacrat definitiv în universul atemporal al marii muzici, a reprezentat doar unul dintre aspectele gândirii sale creatoare. Nu rareori s-a afirmat că înțelegerea profundă a opusurilor interpretate venea din experiența de compozitor a lui Lipatti, format sub îndrumarea lui Mihail Jora și a Nadiei Boulanger. Creația sa, ce numără peste 50 de opusuri (parte dintre ele pierdute), trebuie evaluată cantitativ prin raportare la cei doar 33 de ani de viață, la o activitatea concertistică intensă, ce nu-i lăsa timpul dorit pentru compoziție, și la perioadele de suferință, marcate de tratamente medicale dure, dar ineficiente ale ultimilor 7 ani din existența sa. În această lumină, lucrările semnate de Dinu Lipatti, arată o preocupare constantă pentru compoziție, marcată de anumite stadii evolutive (de la influențele folclorului românesc, la gândirea neoclasică și cea modernă, rezultată în urma experiențelor sale pariziene și elvețiene și sincronizată cu limbajul contemporanilor pe care îi aprecia, precum Bartók sau Stravinski) și ne întăresc convingerea că Lipatti ar fi devenit, în anii maturității, un reper al muzicii europene culte." (Extras din prezentarea discului semnată de Monica Isăcescu și Ștefan Costache)
Editura Casa Radio a lansat pe 1 decembrie 2017 discul ce cuprinde înregistrări din Fonoteca Radio cu câteva dintre lucrările reprezentative din creația lui Dinu Lipatti :
- Fantezia op.16 (Viniciu Moroianu)
- Sonatina pentru mâna stângă (Dinu Lipatti)
- Concertino în stil clasic pentru pian și orchestra (Dinu Lipatti, Orchestra de Cameră din
Berlin, Hans von Benda)
- Suita simfonică "Șătrarii” (Orchestra Națională Radio, Horia Andreescu)