Despre întâlnirea cu dirijorul Arturo Toscanini, moment relatat într-o scrisoare adresată în august 1946 Floricăi Musicescu
Cele 10 zile petrecute la Milano au fost o baie binefăcătoare de muzică, de încurajare, de dorință de lucru. Toscanini care, prin extraordinar, nu m-a intimidat câtuși de puțin, a fost tot timpul extrem de binevoitor cu mine. Întâlnindu-l în ajunul primei mele repetiții la Scala, l-am rugat să mă asculte și să-mi facă o critică severă, dorință la care a binevoit să subscrie cu multe voie bună. Votto, dirijorul ce m-a acompaniat, a făcut tot ce i-a stat în putință să mă acopere, prin dublarea corzilor și scoaterea capacului pianului sub pretext că nu poate dirija în spatele instrumentului. Madeleine era dezolată iar eu l-am reclamat la Toscanini care a redus orchestra pe jumătate și a repus capacul la pian.
După prima repetiție, Toscanini m-a felicitat și mi-a spus: Enfin, voila du Chopin sans caprices, avec le rubato que j'aime, dire que la plupart des musiciens veulent être des compositeurs dans la composition des autres [...]
Timp de o săptămână am fost de două ori pe zi la Scala, ascunși în lojile cele mai întunecoase și ascultând cu cea mai mare încordare. A transformat sub ochii noștri o orchestră de rangul II în aproape una de clasă mondială și nimic nu poate fi mai pasionant decât această luptă fără răgaz de a domina materia brută [...] Și cu atât mai mult m-am bucurat regăsind în anumite clipe felul de a gândi, de a simți și de a dirija al iubitului nostru Enescu, cu care Toscanini e atât de înrudit muzicalicește și pe care îl aprecia ca fiind le plus grand musicien européen.