Despre prima întâlnire cu Paul Dukas, relatată în scrisoarea trimisă lui Mihail Jora în 19 noiembrie 1934

La prima lecție i-am cântat suita Șătrarii. A găsit-o foarte bună, în afară de câteva lucruri. Partea întâia mi-a spus că este greoi orchestrată, pentru că am abuzat de tromboane, că e ceva care se repetă mereu, că nu se ține ca formă, etc. A doua (Idila) a găsit-o incomparabil mai bună; a adăugat că stofa e de bună calitate dar nu întotdeauna bine croită.
Partea a treia i-a plăcut cel mai mult și a spus că este cea mai bine orchestrată și în același timp foarte bine construită din punct de vedere al formei. Aceasta a fost prima lecție. Astăzi, la a doua, i-am prezentat sonatina. I-a placut mult, extrem de mult și a găsit că are o concepție matură, precum și o construcție solidă. În special variațiunea a treia (Andantele) a spus că e admirabilă. I-a plăcut, în orice caz, mai mult decât suita. (Aceasta nu m-a împiedicat să o expediez la București, deși cu mai puțin entuziasm, e drept!).

Înainte de a o trimite am mai revizuit oarecare lucruri; asa, spre exemplu, în Idilă am înlocuit în unele locuri fagotul cu pianul iar pasajele executate la coarde le-am întărit cu oarecari lemnuri în note ținute. În privința lucrărilor de anul acesta, m-am gândit cam ce aș putea face și am rămas tot la o sonată pentru pian. I-am sugerat ideea maestrului, care a consimțit cu plăcere.
Părerea Domniei sale este că am terminat școala și că nu are ce să-mi mai arate în privința aceasta. Apoi felicită pe profesorul meu de felul cum m-a inițiat în tainele compoziției. Deci, singurul lucru ce-mi va face va fi o critică extrem de severă asupra lucrărilor ce-i voi prezenta. Și în privința severității, credeți-mă că nu greșește când spune că este extrem!