Despre procedeul de lucru în abordarea unei noi lucrări sonore, dintr-un interviu acordat în 27 iulie 1950 lui François Magnenat la postul de radio Sottens

N-am propriu-zis un procedeu. Dar în mod evident trebuie să-mi stabilescu un plan, pentru a ușura și scurta perioadă de lucru, perioada în fond cea mai ingrată și, în același timp, cea mai frumoasă, într-un fel. Încerc să învăț lucrarea fără a atinge pianul, pe cât postibil în prima săptămână. În cazul unei compoziții pentru pian și orchestră, în special, aceasta reprezintă un mare avantaj, căci se învață nu numai partea pianului, ci tot ansamblul.
După aceea și numai după aceea, încerc să pun digitația. În ceea ce privește digitația, îmi permit să vă semnalez că în muzica lui Chopin ceea ce este frapant e că regăsim aproape, câteodată, amprenta mâinii lui în unele pasagii, într-atât este de pianistic pasajul (fără a face niciodată concesii mâinii). O bună digitație ușurează lucrul cu 50% și permite pentru mulți ani de a întipări lucrarea din punct de vedere al memoriei, mai mult decât orice memorizare în afara pianului.

După digitație urmează nuanțele și aici, evident, trebuie să rămânem în cadrul textului, adică să ne conformăm cât de mult posibil indicațiilor, intențiilor și sugestiilor autorului.
O perioadă de aproape o lună sau două îmi ajunge pentru a învăța lucrarea în mod suficient pentru a o cunoaște dar nu suficient pentru a o cânta în public. Și consider apoi că trebuie să o lăsăm să se odihnească și să o reluăm câteva luni mai târziu pentru lucrul definitiv, șlefuirea, finisajul. Și atunci am uneori bucuria de a constata că, în timpul acestor luni de repaus, lucrarea s-a maturizat, a lucrat ea însăși, dacă pot îndrăzni să mă exprim în acest fel.

Biografia / Lipatti despre...