Am petrecut o lungă vară și o lungă toamnă în arhivele CNSAS, pornind de la o temă de cercetare destul de vastă și am ajuns să am în mâini o scrisoare originală a lui Dinu Lipatti, bătută la mașină, semnată de mâna lui. O scrisoare care se păstrează de când a fost scrisă, din 25 iulie 1949, în arhiva Securității și acum, mai nou, în arhiva CNSAS. Este o scrisoare adresată de Dinu Lipatti mamei lui, Anna Lipatti, născută Racoviceanu, prin care o roagă să vină la el, să-i acorde asistența sufletească și îngrijirea de care avea nevoie. Lipatti era deja bolnav. E o scrisoare pe care i-o scrie într-un mod relativ criptic, pentru că probabil se temea de cenzura proaspătului stat comunist. O scrisoare în care încearcă să pară că nu este el. De altfel pe plicul expediat cu mențiunile "Exprès" și "Recommandée" stă dactilografiat „Madame Ana Lipatti, Bd. Ana Ipătescu 12, Bucarest, Roumanie”, și se poate vedea ștampila poștei de la Montana-Vermala (Valais), iar pe spate, e un nume de expeditor ce poate părea fictiv, dar este numele de fată al soției lui Dinu Lipatti, Madeleine: Dannhauer - La Moubra, Montana, Valais, Suisse. La Moubra era sanatoriul la care el era internat.

Această scrisoare nu a ajuns la destinație. Ea a fost interceptată de Securitatea comunistă și a declanșat urmărirea Annei Lipatti, care făcea tot posibilul să ajungă la fiul ei. Dinu era bolnav, internat într-un sanatoriu la Crans-Montana, în Elveția și urma un tratament cu Cortizon, prin grija doctorului Henri Dubois-Ferrière și cu asistența prietenilor săi, care făcuseră un efort financiar pentru a-i procura noul medicament. Tratamentul dădea roade și îi va permite să mai producă câteva înregistrări care au rămas ca un soi de testament în urma morții lui, la 2 decembrie 1950.

După Război, situația în Franța era confuză, prețurile explodaseră, iar locuințele erau scumpe. Dinu o sfătuiește pe mama sa să vină înzestrată cu mijloacele materiale de a putea trăi cca 8-10 luni, timpul pe care el însuși îl estima până când s-ar fi restabilit și ar fi putut să câștige normal din concerte, ceea ce i-ar fi permis să-și întrețină mama, așa cum făcea și cu soția sa și cu mama acesteia, Marie-Louise Dannhauer, care părăsise și ea de curând România.

Faptul că Anna Lipatti ia cu sine în călătorie câteva bijuterii de familie, pe care avea intenția să le vândă o dată ajunsă în Occident pentru a putea trăi o perioadă din această tranzacție, pare un lucru absolut firesc astăzi. Erau efecte personale, dobândite în cursul unei existențe burgheze normale. Soțul ei, tatăl lui Dinu, Theodor Lipatti fusese diplomat de carieră.

În ciuda acestor lucruri, precum și a faptului că ajunge la frontiera de la Curtici într-un tren, cu pașaport și viză obținute absolut legal, Annei Lipatti i se descoperă în valiză aceste bijuterii și este arestată "pentru încercare de evaziune frauduloasă a metalelor prețioase". Urmează o anchetă și un proces, ale cărei urme se păstrează în aceste documente. În primă instanță, Anna Lipatti este condamnată la plata unei amenzi corecționale de 30.000 lei, 2.000 lei cheltuieli de judecată și confiscarea bijuteriilor. Procurorul de pe lângă Parchetul Tribunalului Arad face recurs, cerând o pedeapsă mai aspră.

În august 1950, Securitatea intervine pe lângă organele județene ca Anna Lipatti să nu fie lăsată să părăsească orașul Arad, unde era încă reținută.

Ultimul recital al lui Dinu Lipatti a avut loc la Besançon la 16 septembrie 1950.

Très chère Momé,

J’ai vu le gosse avec lequel j’ai longuement parlé et qui est tout heureux à l’idée de revoir bientôt sa mère. Mais en bavardant avec lui j’ai senti qu’à côté de sa grande joie il y a aussi une grande inquiétude, car il a le sentiment que sa mère, enthousiasmée par son projet, ne voit pas les difficultés matérielles de son projet.

Il conseille à sa mère de faire tout le possible pour qu’elle puisse compter sur au moins 8 à 10 mois de vie par ses propres moyens, étant donné que le gosse ne gagne plus rien depuis 14 mois et sera probablement encore empêché de travailler les prochains 8 mois. Si le gosse avait été en bonne santé, son inquiétude n’aurait pas eu lieu, puisque en temps normal il aurait pu assumer la charge de sa mère, ainsi que de sa femme et de sa belle-mère. Malheureusement il est immobilisé par sa maladie et ne sait même pas si on lui donnera l’autorisation de descendre en plaine ou non. Il est certain que son état général est meilleur, mais sa maladie n’est pas encore vaincue. Il m’a bien expliqué qu’il voudrait faire comprendre à sa mère qu’il serait si heureux de pouvoir l’aider, l’installer convenablement, l’entourer de sa tendresse et qu’il fera tout ce qu’il pourra, mais qu’actuellment étant donné son incapacité de travail, il a le devoir de prévenir sa mère d’être prévoyante et de faire tout son possible pour avoir avec certitude 8 à 10 mois minimum de vie assurée dans la province où elle veut habiter désormais. Du côté de saintrom[i] la situation este la suivante: les locataires qui y habitent sont des prioritaires, c’est-à-dire des gens qui se sont distingués pendant les années sombres. Comme là-bas il y a un grand chauvinisme, il sera très difficile de les chasser. Cela n’est pas impossible, mais je répète: ce sera difficile et vraisemblablement cela durera des mois. Le bail expire en Avril 1950, mais le gosse aurait dû les avertir en Avril 1949 de partir, ce qu’il n’a pas fait, d’abord parce qu’il était souffrant, ensuite parce que à ce moment-là sa mère n’avait pas le projet actuel. Beauvy a dû prendre une grande somme comme "pas de porte”. Les loyers là-bas sont officiellement très petits et, comme le propriétaire n’a pas le droit de demander plus que le tarif officiel, il demande au locataire ce qu’on appelle un "pas de porte”.  Une connaissance de gosse a dû payer comme pas de porte cinq cent mille francs pour une garçonnière rez-de-chaussée, sur une cour, sans lumière, meublée misérablement et avec beaucoup d´humidité. On imagine facilement ce que Beauvy a dû prendre comme pas de porte dans ce cas ! Mais ce qui est pris, est pris. Là n´est pas la question. Le gosse veut simplement décrire à sa mère la situation actuelle afin qu’elle soit informée sur le vrai paname[ii] et non pas qu’elle s’imagine qu’elle retrouvera le paname du beau vieux temps. Le gosse aidera sa mère  a débarrasser saint rom avec un avocat et certainement qu’à la longue on y réussira, mais ce sera long et difficile. La mère Beauvy s’est proposé jadis d’offrir hospitalité à la mère du gosse dans son propre appartement, au rez-de chaussée. Mais est-elle toujours disposée à recevoir chez elle la mère? Voilà la question. Et même si elle maintient son invitation, le gosse serait très triste à l’idée que sa mère serait installée chez Beauvy. En hiver on crêve de froid car elle ne chauffe pas continuellement, sa nourriture est mauvaise, elle ne mange que du régime, peu et mal. Non, il ne me semble pas que ce soit une solution heureuse, même comme solution transitoire. Reste donc comme meilleure formule à rester chez conf[iii]jusqu'au moment de débarrasser saintrom. Pour cela il faut que la mère soit assurée de 8 à 10 mois de vie et aussi de la permission des confs pour y séjourner.

Dans le pays de Baudelaire, le gosse connaît plusieurs familles françaises qui possèdent des appartements et qui depuis des années ne réussissent pas à faire chasser les locataires qui s’y sont installés. La pénurie de logement à paname est énorme. Et tu t’imagines que si des autochtones ne peuvent pas rentrer dans leur droit et dans leurs murs, combien plus difficilement ceux qui ne sont pas autochtones peuvent obtenir justice. La mère prétend avoir pour 4 mois de vie. Cela est nettement insuffisant. Je suppose qu’elle fait allusion aux cents balles déposées par le gosse via latour aux grands boulevards. Avec cela on n’avance pas loin. Il faut compter à paname environ trente mille balles mensuellement comme strict nécessaire et environ cinq cent balles conf dans la ville du gosse. Et puis le gosse m’a dit encore une chose que sa mère doit savoir: toutes les personnes qui n’ont pas renouvelé leur carte d’identité au pays de Baudelaire jusqu’en juin 1947 ne peuvent plus les obtenir. L’ami Toto a fait prolonger sa carte avant juin 1947 et, grâce à sa présence d’esprit, il peut aujourd’hui habiter tranquillement paname. Bien sûr que la mère pourra invoquer le motif immobilier, mais cette formalité sera aussi difficile et longue à obtenir. Le gosse, malgré qu’il a été informé à temps, n’a pas renouvelé sa carte, car il craignait de remuer de vieilles histoires autour de cette carte (sa  mère se souvient, n’est-ce pas?). Et puis le gosse, ne désirant pas habiter paname, obtient facilement par son métier visa séjour-tranzit 3 à 4 semaines chaque fois que son activité l’appelle à paname. Pour sa mère le problème est différent, car elle devra avoir une carte et pouvoir s’installer tranquillement là-bas. Si tout va bien, le gosse ira [à] Genève avec sa femme début septembre. Sa femme ira quelques jours avant pour faire nettoyer chaudronniers[iv] et voir comment on peut caser provisoirement la mère du gosse. Si le gosse n’était pas malade, il aurait laissé M[arie-] Louise[v] à la Colline[vi] et dans ce cas la chambre de M[arie-] Louise aurait pu être occupée par la mère jusqu’au moment où saintrom aurait été libre. Mais comme la Colline coûte aussi pas mal et étant donné les circonstances, Mad[eleine] reprendra chaudronniers M[arie-] Louise. Dans ce cas, la mère sera installée au salon. Le gosse veut faire bien comprendre à sa mère que toutes ces questions matérielles lui sont pénibles à discuter et qu’en temps normal il n’aurait même pas prononcé une seule parole. Il faut que sa mère comprenne combien le gosse serait heureux de la revoir et combien il fera de son mieux pour qu’elle se sente bien et heureuse. Mais le gosse a le devoir de la prévenir de ne pas partir comme M[arie-] Louise, qui n’a pris que des vieilles "troace” inutilisables et… trois éventails. Le gosse ne veut aucun cahier de musique, que sa mère prenne des choses indispensables et en bon état. Et, surtout, qu’elle s’assure la vie pour 8 à 10 mois. Voilà. Et, en terminant, le gosse a bien insisté que sa mère ne retarde pas son projet et qu’elle le réalise au moment où elle peut le faire, car les étoiles favorables dans ce domaine sont rares et il faut saisir l’occasion sans la rater, dès qu’elle se présente. Donc que la mère ne retarde pas son projet, mais qu’elle fasse sans retard le nécessaire pour le côté matériel. Maintenant que je te parle de moi. Depuis le 12 juillet je n’ai plus de fièvre, je mange normalement, je joue environ 2 heures et me promène avec M[adeleine] chaque jour. Hier nous avons fait une promenade d’une heure et demie et avons tout le temps bavardé en faisant des projets autour de l’arrivée de la chère voyageuse. Le gosse brûle de poser mille questions, mais il trouve plus sage de ne rien demander pour le moment. Si tout se réalise, il le saura de vive voix plus tard. Mais revenons à moi. Je prends actuellement une pilule tous les 2 jours et en cas de crise je dois prendre 3 par jour pour l’abréger. Depuis la fin de la dernière crise je me sens beaucoup plus fort. Les docteurs prétendent que la maladie partira lentement mais sûrement. Le seul inconvénient, c’est qu’elle ne veut pas me quitter plus vite. M[adeleine] te remercie pour tes vœux. Elle est mieux quand je vais mieux, mais ses nerfs sont très fatigués et la moindre chose l’émotionne, on doit beaucoup la ménager de ce côté pour qu’elle retrouve confiance en la vie. Moi je ne descends plus pour être vu par mes médecins, puisque Dubois-Ferrière[vii] est monté me voir et s’est déclaré content. Demain on fera une photo de mes poumons pour voir si c’est plus clair et si la pachypleurite est descendue un peu.

Nous attendons avec impatience [des] nouvelles et souhaitons que tout puisse s’arranger pour le mieux. A Genève le gosse a une grande voiture qui pourrait conduire mère, M[arie-] Louise et Mad[eleine] vers son lieu de repos avant qu’il descende en plaine.

Je t’embrasse, chère Momé, et j’attends de bonnes nouvelles.

Ton Tzoupy.

Continuăm cu dosarul de securitate.

La 9 august 1949, o notă a Direcției Generale a Securității Statului: "Ana Lipatti, Bd. Ana Ipătescu 12, București primește o scrisoare de la Dinu Lipatti (expeditorul pe plic e fictiv) din Montana, Sanatoriu La Moubra, Elveția, din care reese că destinatara se pregătește să părăsească în mod clandestin țara, luând cu ea valori din care se poate trăi 8-10 luni. Anexăm scrisoarea.”

17 octombrie 1949, Notă a Direcției Generale a Securității Statului:

"Dintr-o discuție pe care o are doamna Lipatti, București, bulevard Ana Ipătescu nr.12, în ziua de 13 octombrie, rezultă că intenționează să plece la Geneva, unde se află fiul ei, Dinu, care a fugit din țară.

Astfel ea spune că nu va trebui să fie întreținută de fiul ei, deoarece cu «centura» ei va avea existența asigurată. De asemenea mai spune că va căuta să pună în bagaj și un medalion, care deasemeni este un obiect de valoare.”

21 octombrie 1949, Direcțiunea Securității Capitalei

"Vă trimitem alăturat o notă informativă în copie, din sursă sigură, rugându-vă a dispune identificarea lui Dinu și a stabili cum a plecat din țară, raportându-ne date de stare civilă asupra lui. Totodată dispuneți ținerea sub supraveghere a sus-numitei, pentru ca în caz de plecare legală, să nu se strecoare «centura», care probabil conține valută. Colonel de Securitate, Birtaș G., Maior de Securitate, Crișan I.”

27 octombrie 1949, Direcțiunea Generală a Securității Poporului

„La ordinul Dvs, cu nr. etc. din 9 august a.c., avem onoare a raporta următoarele:

Ana Lipatti, născută la 7 iulie 1887, comuna Slatina-Olt, fiica lui Constantin și Ecaterina, domiciliată în Bulevardul Ana Ipătescu nr. 12, văduvă. Sus-numita are doi copii, dintre care unul, Dinu Lipatti, născut la  București, de profesie pianist. Sus-numitul este plecat în Elveția, din 4.09.1943, fiind trimis de către Min. Propagandei pentru diferite concerte. În acest timp sus-numitul s-a îmbolnăvit, fiind internat într-un sanatoriu, prelungind în fiecare an pașaportul. Ana Lipatti a făcut cerere pentru pașaport în scopul de a pleca la fiul său bolnav , care pașaport este în curs de rezolvare. La arhiva DSC sus-numiții nu sunt cunoscuți. Lt. col. de Securitate, T. Sepeanu”

Telegramă, Timișoara, DRSP Timișoara către Direcția de Securitate a Poporului, 12 noiembrie 1949

"A se preda imediat Tovarășului Slt. Negrin”

[ora?] 19.10,  din 11.11.1949

"Raportăm că în ziua de 10.11.1949, tov. Slt. Negrin a semnalat telefonic Serviciului de Securitate Arad de a efectua un control sever asupra numitei Ana Lipatti din București, care intenționează a părăsi țara prin punctul de frontieră Curtici, cu pașaport în regulă, însă cu o seamă de bijuterii și valută străină nedeclarate. Efectuându-se controlul, s-au găsit asupra numitei abil dosite prin rufărie și obiecte personale următoarele bijuterii : una broșă argint sau platină cu două perle și pietre fine, un inel cu perle și pietre fine, o brățară cu perle cu fermoar, un inel aur masiv, o brățară argint cu 21 pietre și diferite alte inele împodobite cu pietre prețioase. Numita a fost reținută de organele noastre. Este născută la 7 iulie 1887, la Slatina, cu domiciliul în București. Poseda pașaport simplu cu nr. etc., eliberat de M.A.I. la 3.11.1949. Viza de ieșire nr. etc. din 9.11.1949, valabilă până la 18 decembrie 1949. Susține că voia să meargă în Elveția la băiatul ei, Dinu Lipatti, pianist, și care ar fi ginerele profesorului Ralea, fost ministru la Washinghton[viii]. Sus-numita se află reținută. Rugăm a ne da ordin de urmare. Colonel de Securitate Ambrus Coloman”

6 ianuarie 1950

Notă telefonică

La Nr. ... din 11 Noembrie 1949, privind pe numita Ana Lipatti vă facem cunoscut că a fost judecată de Tribunal Arad și achitată.

I s-a dat o amendă de 30.000 lei. Întrucât pare suspectă această judecare, rugăm dispuneți ca prin investigațiuni stabiliți și raportați orice chestiuni ce apar suspecte în judecarea procesului.

Ni se va comunica și numele celor ce au judecat precum și a acelor care au intervenit, etc.

Rezultatul va fi raportat în termen de 48 de ore.

Colonel de Securitate, G. Birtaș, Maior de Securitate, I. Crișan"

13 ianuarie

"În legătură cu procesul numitei Ana Lipatti, s-au stabilit următoarele: Ana Lipatti a fost deferită în stare de arest Tribunalului Arad cu acte de către organele Miliției Arad la data de 14 noiembrie pentru încercare de evaziune frauduloasă a metalelor prețioase. ”

La data de 24 decembrie 1949 a avut loc procesul, având complet de judecată pe asesorii populari…, Ana Lipatti a fost condamnată prin sentința penală la plata unei amenzi condiționale de 30.000 lei, 2000 lei cheltuieli de judecată și confiscarea bijuteriilor, după care a fost pusă în libertate. Hotărârea s-a pronunțat cu circumstanțe, în urma faptului că este femeie bătrână. Bijuteriile erau proprietate personală de care se folosea și pentru că suferea de mania de a ascunde. Apărător al acuzatei a fost avocatul … Față de această sentință …

10 ianuarie 1950

"Trecându-se la verificarea celor semnalate de dumneavoastră mai sus, numitul Dinu a fost identificat în persoana numitului Lipatti Dinu, născut în București, 1917, necăsătorit, de profesie pianist și compozitor, de condiție socială burgheză. Sus-numitul este plecat din țară la Geneva, în sanatoriu, fiind bolnav TBC. ”

28 ianuarie 1950

Notă

"Imediat după reținerea lui Ana Lipati, fiul său Dinu, care se află la Geneva, a trimis o telegramă avocatului Raiciu Ioan, din București, B-dul Ana Ipătescu, nr. 24, cu următorul conținut: "Mama a fost reținută la Curtici, interveniți urgent".

 10 februarie 1950

Direcțiunea Generală a Securității Poporului, Direcțiunei Regionale de Securitate Timișoara

"La raportul dvs. nr. ... și urmare ord. nostru nr. ... vă facem cunoscut că trebuie să raportați la timp felul în care decurge rejudecarea numitei Ana Lipaty, precum și faptul dacă s-au făcut sau se vor face intervenții în favoarea susnumitei. Colonel de Securitate, Birtaș G., maior de Securitate, Crișan I."

12 martie 1950 Direcțiunea Regională a Securității Poporului Timișoara, către Direcțiunea Generală a Securității Poporului

"La ordinul dumneavoastră nr. ... din 1 februarie 1950, referitor la rejudecarea procesului numitei Ana Lipaty, raportăm următoarele:

Odată cu recursul făcut de către Parchetul Tribunalului Arad, prin Procurorul Moisescu, a făcut recurs și avocatul învinuitei Lipaty Ana, numitul Gorgan, acesta considerând pedeapsa prea mare.

În urma celor două recursuri făcute, acestea fiind din ambele părți, sentința Tribunalului Arad a fost anulată, urmând a se rejudeca întreg procesul, la data de 17 Martie 1950, la Curtea de Apel Timișoara.

În ceea ce privește eventuala intervenții ce s-ar face în favoarea învinuitei Lipaty Ana, până în prezent nu am stabilit că s-ar fi făcut sau chiar s-ar face de către cineva. Colonel de Securitate, Ambruș Coloman, Lt. maj. de Securitate, Gedö Andrei”

August 1950, Direcțiunea Generală a Securității Poporului Direcțiunei Regionale de Securitate Timișoara

"Vă facem cunoscut că în orașul Arad se află încă numita Lipati Ana, a cărei situație ați raportat-o ultima dată cu nr. ... din 12 Martie 1950. Întrucât în ultimele zile i s-a pus în vedere de către organele administrative să părăsească orașul, rugăm dispuneți să se ia legătura de către organul nostru cu cei ce au dat aceste dispozițiuni, în scopul de a nu se pune în aplicare, deoarece este necesar ca sus-numita să rămână în continuare în acel oraș. Colonel de Securitate, Birtaș G., Maior de Securitate, Crișan I.”

Anna Lipatti a ajuns la Geneva abia la 24 septembrie, o săptămână după recitalul de la Besançon. Se păstrează o fotografie cu ea lângă trupul neînsuflețit al fiul ei, din data de 3 decembrie 1950.

Dinu Lipatti în arhivele CNSAS

Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 1 (PDF)
Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 2 (PDF)
Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 3 (PDF)
Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 4 (PDF)
Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 5 (PDF)
Dinu Lipatti în arhivele CNSAS 6 (PDF)