Iar Romeo Alexandrescu reflecta, la rândul său concertul din 12 octombrie 1941
În Universul Literar:
„Concentrare, individualizare sonoră a fiecărui ton, reculegere expresivă, probitate artistică rară, mecanism cu desăvârșire consacrat operei, iar nu succesul pur digital, ne-au zugrăvit mai lămurit parcă decât oricând clasa lui Dinu Lipatti care nu se va abate, suntem siguri, nici de acum înainte din caea strict muzicală și artistică pe care și-a croit-o în lumea românească a pianului.”
„La Filarmonică, ultima fază a dezvoltării lui
Lipatti, întâlnită în concertul dirijat în 12 octombrie de maestrul George
Georgescu cu mlădioasă energie și ritm general, ni s-a părut situată deosebit
de sus în scara de posibilități a interpretării lui Bach. Concentrare,
individualizare sonoră a fiecărui ton, reculegere expresivă, probitate
artistică rară, mecanism cu desăvârșire consacrat operei, iar nu succesul pur
digital, ne-au zugrăvit mai lămurit parcă decât oricând clasa lui Dinu Lipatti
care nu se va abate, suntem siguri, nici de acum înainte din caea strict
muzicală și artistică pe care și-a croit-o în lumea românească a pianului.”