„Acest nivel e al unui rafinat, al unui virtuoz excepțional, cultivat și sagace – care după părerea noastră, își găsește afinitățile cele mai proprii în muzica secolului al XVIII-lea și în cea modernă franceză. Când spunem secolul al XVIll-lea, cuprindem și măreția lui Bach și Händel, pe lângă infinita grațe poetică a lui Scarlatti, compozitori ce figurau în program. Întâiul cu un coral și o siciliană (date în suplimente care ne-au plăcut mai presus de toate). Al doilea, cu o suită în re minor alcătuită din Preludiu, Fugă, Allemande, Courante, Aria cu variatiuni și Presto, toate în aceeași tonalitate și același caracter, ceea ce dă naștere unei anumite monotonii. Scarlattu cu trei desfătătoare Sonate, l...l Le tombeau de Couperin de Maurice Ravel l...l În special Toccata a fost minunată, pusă in valoare de prodigiosul mecanism, de creșterile sonore ale unui joc cristalin și incisiv, de o intensă luciditate și sclipire. Aceleași însușiri rare în cele două studii de Liszt, mai ales în Leggierezza, în cele trei Intermezzi de Brahms (al doilea în mi bemol major s-a bucurat de mai multă simțire lăuntrică) și în trei studii de Chopin, tot așa de strălucitoare ca prezentare tehnică, dar poate ceva mai reci ca expresie. S-au adăugat la acesta multe <<<bis>>-uri dintre care cele două piese de Bach, unde muzicianul ob’ine efectele sale cele mai emotionante, printr-o senin[ simplicitate și un sentiment liniștit și concentrat. Publicul, din ce in ce mai însufletit, dorea alte adaosuri la program pe care pianistul neistovit de execuțiile transcendente le dădea cu drag si cu acea modestie care face farmecul tinerei sale personalități – astăzi în sfârșit eliberată.”