Întâlnirea cu George Enescu de la Paris, relatată într-o scrisoare adresată Floricăi Musicescu în 19 octombrie 1935

Zilele trecute am scris câteva rânduri maestrului Enescu rugându-l dacă poate să mă primească spre a-i cânta Sonata de Beethoven și domnia sa a fost atât de drăguț și m-a primit ieri. M-a poftit la pian și am început a-i cânta [...] Domnia-sa dirija și-mi indica din când în când oarecari lucruri iar eu, hipnotizat de interpretarea splendidă a maestrului, aveam impresia că executam o altă sonată pentru prima oară [...] Câtă expresie, câtă generozitate, în fiecare pasaj [...]

Ziua de ieri a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase lecții. Și maestrul a fost atât de bun! Mi-a spus că pot veni la domnia-sa de câte ori vreau spre a-mi da sfaturi, fie în interpretare, fie în compoziție. [...] Voi profta de bunătatea maestrului, spre a-i cânta Mi bemolul. Ce va scoate din acela, Doamne!