Săptămâna aceasta am avut prilejul să ascult câteva concerte de o rară frumusețe. Wanda Landowska este fără îndoială una din cele mai mari interprete ale muzicii clasice. Primul concert din seria ce va da anul acesta în sala sa particulară de la „Saint Leu la Forêt” a fost închinat lui Johann Sebastian Bach: Preludii și fugi din „Le Clavecin bien tempéré”, Partita în si bemol și Fantezia cromatică, tot programul flind executat la clavecin.

Respectul profund datorat marilor Maeștri nu împiedică pe Wanda Landowska să-și exprime felul său cu totul personal de a interpreta muzica acestora. Trebuie să spun că întotdeauna are dreptate, în tot ce face, chiar atunci când inspirația momentului o face să se îndepărteze de litera cărții. În domeniul ornamentelor și al trilurilor, atât de greu de realizat când e vorba de clasici, Wanda Landowska este uimitoare. La unul din cursurile din anii trecuți a mărturisit că, cu cât execută mai mult Bach, cu atât îl cântă într-un tempo mai rar. Și de data aceasta are dreptate ”Le Clavecin bien tempéré” sub mâinile sale devine mai grandios și totodată mai expresiv decât ne-am obișnuit să-l auzim.

La al doilea concert, dat tot în cadrul minunat de la Saint Leu, Wanda Landowska a executat la piano două Sonate de Haydn și două Poloneze necunoscute de Friedemann Bach, cel mai talentat fiu al celebrului Cantor, denumit în epoca sa "marele Bach”. (Desigur că umbra lui Johann Sebastian era atât de uriașă încât interzicea contemporanilor săi orice termen de comparație!) Apoi a urmat o Sonată în si bemol de Mozart. Wanda Landowska este tot atât de remarcabilă pianistă pe cât de rafinată clavecinistă, reușind la piano efecte surprinzătoare, grație îndelungatei experiențe a clavecinului.

În alt cadru nu mai puțin delicios, în lʼAbbaye de Royaumont, unde se perindă anual numeroși dirijori și organiști, am auzit un concert dirijat de Charles Münch, al cărui program cuprindea numai lucrări clasice. În afară de Concertul de Stamitz, ce nu prezintă mare interes artistic, tot restui programului a fost minunat: Simfonia în re minor de Friedemann Bach, Concertul Branderburghez sol (nr. 3) de J. S. Bach, o Suită admirabilă pentru orchestră de coarde de Purcell un Concert pentru orgă de Haendel.

Ce muzică binecuvântată !

*
* *

Violonistul Leon Szighera a părăsit arcușul pentru bagheta de dirijor, pe care n-o ține însă cu prea multă autoritate. Cu ocazia concertului ce a dirijat pentru prima dată la Paris, am putut constata lipsa totală de discernământ a publicului parizian ce, întocmai unei turme de oi, se lasă mânat de reclama mai mult sau mai puțin scandaloasă a unor impresari. Numal astfel pot să-mi explic succesul unui Brallowsky și al unui Niedzielsky. Se pare că Brallowsky avea cândva puțină sensibilitate, calitate ce azi i-a dispărut cu desăvârșire spre a face loc unei virtuozități ce nu are nici măcar scuza de afi rafinată. Concertul de Schumann a fost lamentabil, iar cel în la major de Liszt n-a strălucit decât prin octave elegant executate. Din fericire mai sunt câțiva pianiști mari, care nu reduc rolul virtuozului la o simplă acrobație și "acelora va fi Împărăția Muzicii”.

*
* *

Hermann Scherchen este un dirijor dotat cu o inteligență muzicală de prim ordin. A dirijat zilele trecute „Ofranda muzicală” de Bach, într-un spirit de reculegere ce-l onorează. Apoi adorabila Serenadă în re major (nr. 2) de Mozart, redată la perfecție. Stravinski a scris de curând un Concert în mi bemol pentru orchestră de cameră. L-am auzit de curând și mărturisesc că m-a lăsat rece. Meșteșugul lui Stravinski este întotdeauna același, mă intreb însă dacă flacăra minunată ce animă „Le Sacre du Printemps”, „Noces” și „Petrușka” nu s-a stins odată cu „Persephone”? Desigur că nu, și-o doresc din tot sulletul. Ultimele sale lucrări sunt însă atât de obiective, încât nu m-am putut opri să-mi pun această întrebare. În definitiv, este atât de greu să te întreci pe tine când ai dat omenirii „Le Sacre du Printemps”!

*
* *

Un concert interesant a fost acela dat de două talentate planiste, franceze, Nadine Desouches și Hélène Boscchi, ambele fost eleve ale lui Cortot. Au avut un program interesant pe care l-au executat cu mult brio: Adagio și Fugă de Mozart, „En blanc et noir” de Debussy, Variațiunile pentru două piane de Schumann, o Barcarolă de Suzanne Demarquez, etc...