„Dacă se spune că Lipatti amintește de Rubinstein și din când în când de Horowitz, atunci s-a spus tot ce poate fi mai bun despre el. Nu este o exagerare dar trebuie să remarcăm că această dublă comparație comportă doar laude. Rubinstein și Horowitz sunt două tipuri de pianiști complet diferite. Primul este adoratorul soarelui muzical care strălucește de forță și sănătate în interpretarea sa. Cel de-al doilea, sensibil, cu o fantezie sentimentală foarte personală. A semăna cu amândoi ar dovedi  lipsă de echilibru intern. Lipatti are forța lui Rubinstein – dacă nu de granit poleit, atunci măcar de granit – și posedă fantezia stilistică a lui Horowitz. Îi lipsește totuși ceva, poate este vorba de personalitate sau, și mai bine, îi lipsește forța creatoare spirituală – într-un cuvânt, interpretării sale îi lipsește unitatea. Lipatti poate fi uneori plin de sentiment, de sensibilitate și alteori sentimentul lipsește cu desăvârșire acolo unde îl aștepți mai mult. Este ca și cum i-ar fi teamă să se dăruiască în întregime […] Dar Lipatti este pe drumul cel bun. Tehnica fenomenală pe care a dezvoltat-o îi permite să înainteze cu pași mari: nu are decât să continue pe acest drum, dar spre partea cea mai intimă a sufletului său pentru ca voința și experiența sa de viață să se poată uni pentru a forma o personalitate armonioasă.”