„Le Quatuor de Budapest” este fără îndoială unul dintre cele mai minunate cvartete de coarde din lumea întreagă. Respectul față de operele executate, atacul sigur și în același timp suplu ce numai un Toscanini obține de la instrumentele cu coarde, avântul disciplinat și inteligența muzicală de prim ordin ce acești artiști posedă în cel mai înalt grad, confirmă tot succesul de care se bucură pretutindeni. Cele șase ședințe Beethoven, în care toate cvartetele Titanuiui ne-au fost revelate de către această formație, nu vor fi curând uitate. Nu abuzează de "fortissimo”, avantaj imens, mai cu seamă în cazul unui cuartet unde dinamice sunt fatal limitate. În schimb, obțin un "pianissimo” ce n-am mai auzit la nici un alt cvartet. Toată recunoștința mea acestor muzicieni cinstiți ce pot fi luați ca prototip al adevăratului interpret: acel ce nu sacrifică niciodată gândirea muzicală, tehnicii instrumentale.

Kreisler ne-a fermecat la ultimul său recital mai mult în piesele scurte, de efect, în care rămâne incontestabil un maestru de neîntrecut.Oarecari precipitări de "tempo” au diminuat efectul majestuos al Ciaconei de Bach, iar în Concertul de Mozart în sol major am fi dorit mai mult spirit. În schimb, restul programului a fost minunat, mai cu seamă muzica spaniolă pe care Kreisler a redat-o cu o vervă o fantezie rară.

Concertul în mi bemol pentru pian și orchestră de Mozart, pe care l-am admirat de curând în interpretarea magistrală a cunoscutei Clara Haskil, m-a convins și mai mult de măreția și viața extraordinară cuprinse în paginile acestei capodopere. Cât de minunat interpretat de Clara Haskil, ce se întrece pe sine în acest concert!

Recitalul Nadinei Desouches a marcat un frumos punct de plecare pentru tânăra și exuberanta pianistă ce va face desigur o carieră strălucită. Punctul culminant l-a atins în unele părți din mult prea lunga "Kreisleriană” de Schumann, precum și în piesele de Debussy în care Nadine Desouches a dat dovadă de foarte multă sensibilitate.

La ultimul concert "Triton” și-au dat întâlnire numal lucrări de seamă: eveniment puțin obișnuit în concertele pariziene! În primul rând "Noces” de Stravinski, una din pietrele fundamentale ale muzicii moderne. Această lucrare, în ciuda aspectului exterior de asprime, datorat ritmurilor sălbatice ce se înlănțuiesc și susțin întreaga partițiune, conține o doză infinită de poezie. Extrem de greu de montat, "Noces” a strălucit sub bagheta lui Charles Münch, într-un chip magistral.

"Interludiul și capriccio” pentru pian și orchestră de Marcel Mihailuvici este o lucrare plină de viață, robustă și spirituală, în care autorul tratează temele cu multă dibăcie contrapunctică. În special "coda” interludiului creează o atmosferă extrem de fericită. Monique Haas a ținut partea pianului cu multă autoritate.

Trei lucrări foarte interesante ale compozitorului ceh Martinu scrise Pentru două piane și orchestră de cameră au dovedit câte resurse conține această împerechere între instrumentele de percuție și orchestră, când este întrebuințată de către un artist de calitatea lui Martinu. Dar, în afară de această considerație, trebuie să admirăm mai cu seamă inspirația liberă și totuși ordonată, plină de logică, a lui Martinu, ce devine astfel un limbaj viu, pasionat, sincer și veșnic nou. Reacția publicului și entuziasmul său îmi confirmă convingerea că adevărata lucrare de astăzi va avea întotdeauna și în toate ocaziile o repercusiune directă și imediată asupra maselor.